Adevărul absolut relativ

Acum ceva vreme am purtat o discuție interesantă pe tema avortului. Unii erau de părere că e bine, alții că e rău, alții că depinde de situație. Nu doresc să mă exprim public prea curând pe această temă, nu despre asta vreau să „vă povestesc”. Azi mergem în altă direcție.

Mergând pe firul logic am ajuns, inevitabil, la punctul cheie: adevărul absolut. Pentru că, în mod rațional, dacă am reuși să percepem „adevărul absolut” am reuși să răspundem și la problema avortului. Gen…adevărul absolut e – teoretic – cheia oricărei uși.

Și aici părerile au fost împărțite, totuși majoritatea au considerat că adevărul absolut ține de Divinitate. Divinitatea – indiferent de religie – stabilește limitele binele și răului, după niște criterii „ne-negociabile”.

E greu să argumentezi motivul pentru care societatea consideră furtul sau omorul ca fiind imorale. Spun asta pentru că, în istorie, au existat popoare care considerau crima ca fiind ceva normal și necesar. Chiar și astăzi există culturi/triburi care încurajează furtul, bigamia, etc. Acest lucru demonstrează faptul că regulile societății moderne nu au fost valabile de la „începutul începutului” și nu se aplică în orice context socio-cultural. Noi considerăm reprobabile anumite acte deoarece cineva, cândva, a hotărât și impus acest lucru.

Acum haideți să mergem mai departe, către „adevărul absolut” al Divinității. În cazul nostru, către adevărul absolut al Dumnezeului creștin.

Punctul de vedere general era că Divinitatea a stabilit niște reguli clare care sunt valabile „de la început”, sunt valabile în prezent și vor fi valabile pt. totdeauna. Noi oamenii știm aceste reguli și le respectăm, sau nu, ca atare. Cine respectă aceste reguli ale adevărului absolut „este ok”. Cine nu…nu.

Avem însă o mare problemă: fraza de mai sus nu este adevărată! Sau este „adevărată din punct de vedere absolut”. Sunt de acord că adevărul absolut aparține Divinității, indiferent de religie/cultură/timp/spațiu. Însă nu sunt de acord cu faptul că oamenii au capacitatea de a interpreta constant și corect același adevăr.

Mai bine zis noi nu am știut, nu știm și nu vom ști prea curând de fapt ce e bine și rău la nivel absolut.

Primul contra-argument care mi s-a dat a fost faptul că, pe parcursul a 2000 de ani, oamenii au crezut în același adevăr și au raționat – oarecum – după aceleași reguli, de aici deducția că regulile au fost înțelese și interpretate corect, de aici deducția că am reușit să percepem adevărul absolut. Sunt de acord cu acest lucru. Problema însă nu este cu ceea ce s-a întâmplat în ultimii 2000 de ani, ci ceea ce s-a întâmplat în ultimii 50.

Societatea, omenirea, a funționat oarecum după aceleași principii deoarece modul de transmitere și procesare a informației a fost aceeași: acasă, prin educație. Bunicii își educau copiii, care își educau copiii sub aceeași formă. Prea puțini aveau însă „termen de comparație”. Nimeni nu avea nici un motiv să creadă că ceea ce a fost educat e greșit pe principiul „dacă nu e stricat, nu-l repara”. Însă în ultimii 50-70 de ani societatea modernă a distrus și călcat în picioare absolut tot ceea ce au crezut cei dinaintea lor datorită unui factor extrem de simplu: accesul la informație. Informația a distrus absolut tot ceea ce s-a crezut timp de 2000 de ani.

Lucrul acesta se aplică atât în știință cât și în religie. Pamântul e plat. Suntem singuri, în centrul Universului, cu Zeul deasupra norilor. Ceea ce credem noi și ceea ce vor crede copiii sau nepoții noștri va fi total diferit față de tot ceea ce au știut și gândit bunicii și străbunicii noștrii. Generațiile următoare vor demonta, pas cu pas, tot ceea ce s-a stabilit pe parcursul a mii de ani. Iar religia nu va scăpa „nemurdărită”. Nici adevărul absolut.

Vreți să vorbim de lucruri practice? Haideți să luăm doar câteva „exemple clasice”: până acum 20 de ani purtarea unui batic în Biserica românească era o problemă „de bine absolut”. La fel și purtarea pantalonilor de către femei. Aceste lucruri care acum ni se par hilare erau, până nu de mult, o „problemă de mântuire, de viață și de moarte”. Chiar și astăzi se mai practică diverse „ritualuri” de tipul „femeile pe stânga și bărbații pe dreapta”, iar aici vorbim de creștinism nu de vreo religie africană.

Care este deci diferența reală dintre avort și batic? Nici una. Diferența este de percepție. Acum 20 de ani era un rău absolut să nu porți batic în biserică. Astăzi este un rău absolut să faci avort. Cine crede însă că peste 20 de ani lucrurile vor ramâne la fel…se înșeală. Copiii și nepoții noștri vor găsi argumente suficient de puternice pentru a manipula și îndrepta realitatea într-o direcție social favorabilă lor, la fel cum au făcut părinții noștri, la fel cum facem și noi. La fel cum noi am găsit motive suficient de bune pentru a elimina baticul din biserică, la fel vor găsi și copiii noștri motive bune pentru a accepta lucruri pe care noi le considerăm reprobabile. Iar noi vom fi considerați, la fel cum ne considerăm acum bunicii, niște „antichități cu software la versiunea 1.0”.

În final am o singură concluzie: omul nu va cunoaște niciodată adevărul absolut ci și-l va regenera constant, singur. Ceea ce facem noi este doar să interpretăm și aplicăm, în propriul context temporal-socio-cultural, anumite reguli pe care le considerăm și acceptăm ca fiind adevărate.

Nu putem considera ca fiind neadevărat un lucru la care nu avem contra-argumente. De aceea abea aștept să văd cum copiii sau nepoții noștri vor demonta, pas cu pas, absolut tot ceea ce cred eu azi. Sunt curios să aflu ce nu am reușit să văd, deduc și înțeleg, pentru că nu am capacitatea să știu că nu știu un lucru. Iar asta, dragii mei, se definește simplu: evoluție.

Leave a Comment

Your email address will not be published.